Parcelele din care provin soiurile Merlot, Syrah, Fetească Neagră și Negru de Drăgășani se află în regiunea pe care o numim Colțul Pietrei, datorită solului calcaros pe care este plantată via. Parcelele au fost foarte atent alese și sunt foarte bine individualizate conform conceptului de single vineyard.
Strugurii au fost recoltați manual la jumătatea lunii septembrie, și transportați în lădițe până la cramă. După zdrobire și dezciorchinare, mustul a fost trimis direct în vasul de fermentare, iar contactul cu pielițele a fost redus la minimum, pentru a asigura o culoare deschisă vinului. Toate cele patru soiuri care compun acest vin rose (Merlot, Fetească Neagră, Syrah și Negru de Drăgășani) au fost vinificate împreună. Fermentarea a fost lentă și a avut loc la o temperatură controlată joasă (16°C) în interiorul unui vas de inox, astfel că diversitatea de arome provenind din multitudinea de soiuri a fost bine extrasă și s-a închegat bine în vinul final.
Anul 2020 a fost prolific pentru plaiul viticol de unde provin cele patru soiuri de struguri din care am obținut pentru prima dată acest vin.
Vinul rosé sec ne încântă cu aromele sale de fructe roșii proaspete de căpșune, zmeură și rubarbă care se transmit și în gust. Corpolența medie și aciditatea mediuridicată fac vinul să se simtă echilibrat și foarte plăcut de a fi băut, mai ales într-o zi călduroasă de vară.
Recomandăm consumarea la o temperatură de 6-8°C alături de fructe de mare, caracatiță, sau curry asiatic.
De ce BoozeTown
Booze Town își dorește să aducă ceva nou pe piața băuturilor și tutunului din România și să vă ofere o experiență unică, pentru a beneficia din plin de produsele preferate, în fiecare zi. Mereu orientați spre dezvoltare, suntem la curent cu cele mai noi produse. De aceea selectăm cu atenție brandurile pe care le introducem și le promovăm.
Serviciu clienți de înaltă calitate
Bucuria și succesul clienților este obiectivul nostru principal, așadar ne angajăm să oferim branduri de înaltă calitate la prețuri competitive.
Designul magazinului, cu afișajele sale sofisticate și elegante, este axat pe crearea unei ambianțe calde și primitoare - permițând cumpărătorilor să se simtă în largul lor și încurajați să rămână să aprofundeze, să pună întrebări sau să învețe ceva nou.
Consultanță de specialitate
Fie că este vorba de cumpărarea unei sticle de scotch sau de un vin roșu, navigarea pe rafturile unui magazin de băuturi alcoolice poate fi intimidantă, motiv pentru care BoozeTown va oferi consultanță de specialitate internă atât în domeniul vinului, cât și al băuturilor alcoolice, pentru a avea ușurință în alegere și comoditate.
Vă oferim informatii cat mai detaliate despre produsele comercializate, vă ajutăm să faceți alegerea cea mai bună, pentru ca in final, dumneavoastră să fiți mulțumit și să ne recomandați cu plăcere.
Produsele de cea mai inaltă calitate sunt cele care completează cu succes serviciile oferite, motiv pentru care le aducem mai aproape de dumneavoastră prin intermediul magazinului nostru online.
LIVRARE SI RETUR GRATUIT
Clienții magazinului nostru online de băuturi alcoolice vor beneficia de livrare și retur gratuit în toată țara.
BRANDURI AMERICANE SI EUROPENE
Booze Town se va concentra, în principal, pe brand-urile de spirtoase americane, alături, evident, de cele mai bune brand-uri europene.
SERVICIU CLIENTI
Înțelegem importanța unui serviciu excelent pentru clienți. Booze Town este condus de feedback-ul clienților și are misiunea de a aduce serviciul clienți la cele mai înalte standarde.